Cât va COSTA un kilogram de carne de miel pentru Paște. Cât trebuie să scoată românii din buzunar

Cât va COSTA un kilogram de carne de miel pentru Paște. Cât trebuie să scoată românii din buzunar
Sursă Foto - Mediafax Foto
Publicat: 10/03/2023, 10:26

Mai sunt doar câteva săptămâni până la Paște, iar românii deja se gândesc la ceea ce vor pune pe masă de sărbărori. Așa cum cere tradiția, de pe masa de sărbătoare nu poate lipsi friptura și borșul de miel, așadar carnea este foarte importantă pentru a pregăti mâncărurile tradiționale. 

Însă, cât vor fi nevoiți românii să scoată din buzunar în acest an pentru un kilogram de carne de miel?

Nicolae Cioranu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Arad, spune că preţul corect la carnea de miel în perioada Paştelui va fi între 45 şi 50 de lei.

“Deja cumpărători de carne de miel spun că se duc să ia un miel, dar nu îl mai iau din supermarket, nu mai mă duc să îl iau din piaţă, mă duc să îl iau direct din fermă. Îmi spunea un fermier că el deja are programate vreo 200 de capete cu 50 de lei kilogramul, dar direct la consumator. Este un lucru bun, dar nu poate toată ţara să îl facă”, a explicat Nicolae Cioranu, la Prima News.

Întrebat care ar fi preţul corect pentru carnea de miel în perioada Paştelui, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Arad a răspuns:

“Preţul corect, cu scumpirea şi dublarea furajelor, undeva la 45-50 de lei. Dacă este sub, este o problemă a fermierului. Acum se vând nişte miei mai mici. Nu pot să vândă toţi fermierii din România. Acum de Paşte vând acei fermieri care pot mulge oile mai departe. De ce? Oaia are trei producţii. Lâna nu o mai luăm în calcul, că ne costă mai mult să o tundem ca să o vindem, rămân laptele şi mielul.

Fermierul care vinde acum obligatoriu să îşi mai adauge la câştig trebuie să recupereze laptele. Alţi fermieri care nu vând în perioada pascală lasă mielul să sugă până către jumătatea verii, măcar recuperează şi transformă laptele în carne. În situaţia în care nu mulţi producători, nu mulţi crescători de ovine vând miei de Paşte, singurul motiv fiind că nu are cu cine să mulgă, automat oferta este mică şi cererea este mare. În restul anului fermierul stă la cheremul exportatorului”.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Vor primi garantat mai mulți bani
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O nouă cercetare explorează impactul alcoolului asupra inimii